
Măr roșu: Costești – Mlăci – Stog – Pietreni
Bucla lungă din seria centrală, pe culmea dintre văile Bistrița și Costești
Descriere traseu
Măr roșu: Costești – Mlăci – Stog – Pietreni
Din islazul Stog, de la intersecția cu traseele măr albastru și galben, se continuă spre nord pe drumul pietruit din islaz. Se urcă pe drumul de la limita pădurii până se ajunge în culme, în dreptul unor case. De aici se poate coborî direct în Pietreni, la nord de Pensiunea Ralu & Ello, pe drum pietruit spre est.
Se continuă pe drumul pietruit de pe culme, printre livezi, fânețe și păduri, cu priveliște spre Buila-Vânturarița și spre ambele văi — Bistrița (vest) și Costești (est). După cca 2 km se ajunge la drumul asfaltat care urcă la Mănăstirea Arnota și la banda transportoare a carierei de calcar.
De aici sunt două variante de coborâre: una spre Bistrița (măr portocaliu) și una spre Pietreni (măr roșu). Traseul cu măr roșu coboară spre Pietreni. Se trec cele două poduri peste banda transportoare și se continuă pe drumul pietruit, prin livezi și fânețe, pe direcția sud-est, până se coboară în Pietreni, la nord de Pensiunea Ralu & Ello.
De aici se revine pe șosea în Costești.