
Traseul 3
Descriere traseu
Traseul 3
Itinerar
Punctele traseului
Traseul are ca punct de plecare (comun cu traseul nr. 5, care merge la Cabana Cheia) Satul Pietreni; traversează creasta Buila-Vânturarița pe Valea Râului Costești și ajunge în creasta principală a Munților Căpățânii, în Șaua Zmeuret. În prima parte se suprapune parțial pe un traseu de ecoturism amenajat în Parcul Național Buila-Vânturarița. Este un traseu lung, dar fără dificultăți deosebite, desfășurându-se în cea mai mare parte pe drumuri forestiere.
Punctul de pornire îl constituie Satul Pietreni, mai exact intersecția cu drumul către Satul Bărbătești, unde se află un panou informativ și un stâlp indicator. Se pornește pe drumul dinspre nord, iar după 100 m se ajunge la o intersecție de drumuri și trasee (stâlp indicator): în dreapta e drumul spre Cabana Cheia (traseul nr. 5), iar traseul nostru continuă pe drumul forestier din stânga. După 200 m, o altă intersecție (indicator), de unde se poate merge la stânga (500 m) până la Schitul 44 Izvoare (panou informativ).
Continuăm urcarea pe drumul forestier principal, trecem de ultimele case și ajungem la o barieră — intrarea de pe această vale în Parcul Național Buila-Vânturarița, semnalizată cu panou informativ. De aici drumul urcă abrupt în serpentine până într-un punct de belvedere cu vedere spre satele din sud și Cheile Costești (panou informativ). Continuăm urcarea încă o jumătate de oră, pe drumul din dreapta râului, tot mai aproape de nivelul acestuia. După ce depășim creasta calcaroasă, valea se lărgește și cursul râului se liniștește. După încă 15 minute ajungem la un adăpost, unde se află și un izvor (Izvorul Priboi) și un panou informativ.
De aici continuăm spre nord și, după 300 m, înaintea traversării râului pe pod, întâlnim intersecția marcată cu stâlp indicator: în dreapta pornește traseul nr. 11, al crestei Buila-Vânturarița, marcat cu punct roșu. După traversarea râului și alți 100 m ajungem la o intersecție de drumuri, de unde în stânga pornește traseul nr. 4 spre Valea Bistrița. Continuăm pe drumul principal, trecem de două pepiniere și după circa 15 minute ajungem la Cantonul Silvic Prislop, unde este amenajat și un spațiu de campare.
Traseul continuă spre nord, pe același drum forestier care urmează cursul râului. După 30 de minute ajungem la clădirea din lemn a unui centru pentru colectarea fructelor de pădure, de unde în dreapta pornește traseul nr. 6 (marcat cu punct galben) spre Satul Bărbătești (indicator). După încă o jumătate de oră ajungem la o confluență (indicator), de unde traseul părăsește valea principală și continuă spre nord pe Valea Izvorului lui Ignat, afluent de dreapta al Costeștiului. De aici drumul este prost, deseori fiind nevoiți să mergem direct pe firul văii.
Continuăm 30 de minute până la capătul parcelei de pădure exploatate (pe versantul din stânga), de unde părăsim valea urcând în stânga pe drumul de tractor al exploatării forestiere. După 20 de minute ajungem în culme, iar după alte 5 minute spre nord, la intersecția (indicator) cu traseul nr. 2, marcat cu bandă albastră, care urcă pe muchie din Satul Bistrița. Din acest punct, cele două trasee (2 și 3) merg împreună până în Șaua Zmeuret (vezi descrierea traseului nr. 2).
Detalii
Date tehnice
- Lungime reală
- 19,91 km
- Altitudine start
- 570 m
- Altitudine finală
- 1951,7 m
- Altitudine maximă
- 1951,7 m
- Amplitudine
- 1386,1 m
- Diferență nivel +
- +1806,2 m
- Diferență nivel −
- −433,1 m
Galerie