
Biserica Ovidenia
Cea mai veche bisericuță rupestră din Peștera Liliecilor, tainița mănăstirii Bistrița
Prezentare
Despre Biserica Ovidenia
Cel mai vechi monument istoric din Peștera Liliecilor este bisericuța Ovidenia. Se presupune că prima biserică din peșteră a fost ridicată la sfârșitul secolului al XIII-lea; aceasta s-a ruinat în secolul al XIV-lea, când călugării au părăsit peștera și au construit biserica Bolnița, în vremea egumenului de la Tismana.
Biserica Ovidenia a fost ctitorită, după tradiție, între anii 1633–1635, însă ultimele cercetări au stabilit că a fost construită în același timp cu aducerea moaștelor Sfântului Grigore Decapolitul la mănăstirea Bistrița, în anul 1497. Ctitorul bisericuței este considerat a fi egumenul Macarie, al cărui portret votiv se află pe peretele nordic, alături de cel al egumenului Daniil, ultimul dintre restauratori (1828 — după alte surse, 1609 și 1769). Restaurări ulterioare au mai fost făcute în anii 1944–1945 și 1977–1978.
Biserica a fost construită atât pentru a servi drept lăcaș de cult, cât mai ales pentru a fi „tainiță” a mănăstirii. Aici au fost ascunse, în repetate rânduri, moaștele Sfântului Grigore Decapolitul, odoarele mănăstirii și chiar bunurile de preț ale domnitorilor acelor vremuri, când țara se afla în pericol. În acest scop a fost construită o firidă, între peretele galeriei peșterii și zidul vestic al bisericii, a cărei intrare era prin altar și care se zidea și se masca după ce comorile erau ascunse acolo. Acestei ascunzători i se datorează păstrarea până astăzi a numeroase cărți de valoare și a altor obiecte de artă cu care se mândresc muzeele de azi.
Biserica este ridicată la capătul unui mic diverticul ce se desprinde din galeria principală a peșterii, într-un loc ascuns și greu de observat, fiind construită parțial din zid de cărămidă, parțial cioplită în pereții galeriei. Din cauza conformației galeriei, nu respectă specificul bisericilor ortodoxe, având altarul dispus spre nord-vest. Este alcătuită doar dintr-un naos de dimensiuni modeste (3 × 2,20 m) și dintr-un altar, iar în pereții laterali au fost decupate firide ce simulează ferestrele.
Pictura, executată în stil bizantin, este destul de prost păstrată, atât din cauza umezelii din peșteră, cât și a turiștilor care și-au lăsat „urmele” pe ziduri. Având în vedere anul ctitoririi, se poate presupune că este opera acelorași meșteri zugravi care au pictat și biserica Bolnița — Dobromir și ucenicii Dumitru și Chirtop.
Descoperă și

