Mănăstirea Arnota – Bistriţa

Mănăstirea Arnota a fost ctitorită de Matei Basarab în anii 1633–1634, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, pe temelia unei biserici mai vechi. Pridvorul cu turlă i-a fost adăugat de Constantin Brâncoveanu, la începutul domniei sale, o dată cu reparațiile din anii 1705–1706. Tot el îi reconstruiește catapeteasma — o adevărată operă de artă sculpturală, în stil brâncovenesc (din 1913 se află la Muzeul de artă brâncovenească de la Mogoșoaia) — și renovează pictura, fără să o înlocuiască pe cea originală.

Biserica mănăstirii este o construcție mică, cu o linie simplă și sobră, realizată după un plan trilobat, cu abside poligonale și pridvor deschis. Deasupra naosului este așezată o turlă înaltă, iar pe pridvor se află o altă turlă mai mică, cea din timpul lui Brâncoveanu. Fațadele au fost împărțite, cu ajutorul unui brâu din cărămidă aparentă, în două registre: cel inferior, cu frumoase firide rotunjite, și cel superior, cu ocnițe adâncite. Pereții și turlele sunt înfrumusețate cu ornamente din cărămidă aparentă.

Renovarea bisericii s-a făcut între anii 1852–1856, prin domnitorul Barbu Știrbei, care a dărâmat chiliile vechi din vremea lui Matei Basarab, deja ruinate, și a ridicat alte clădiri, după planul unor arhitecți străini.

În pronaosul bisericii actuale se află două morminte: cel al lui Matei Basarab (mort la 9 aprilie 1654, îngropat mai întâi la Târgoviște și adus apoi la Arnota, după răscoala seimenilor) și cel al lui Danciu vel-vornic, tatăl domnitorului — fost oștean al lui Mihai Viteazul, căzut în luptele din Transilvania la Turda și înmormântat în 1604 la Alba-Iulia, ale cărui rămășițe au fost aduse la Arnota în 1648.

Prin pictura, arhitectura și sculptura sa, această frumoasă mănăstire poate fi considerată unul dintre cele mai reprezentative monumente istorice și de artă religioasă din țară.