Trovanții sunt cantonați în strate de nisip de vârstă Miocen superior (Meoțian inferior), iar zona face parte din unitatea geotectonică Depresiunea Getică. Termenul de „trovant" este specific literaturii geologice române și a fost introdus de Murgoci (în lucrarea „Terțiarul din Oltenia", 1907). Trovanții (concrețiunile grezoase) reprezintă cimentări locale în masa nisipurilor ce îi conțin, iar cimentarea neuniformă conduce la diferite forme ale acestora, uneori cu totul bizare. Concrețiunile sunt aglomerări punctuale de substanță minerală, cu structură masivă sau concentrică, zonară, formate diagenetic prin creștere centrifugă. După acumulare, sedimentele clastice (depozitele nisipoase) își modifică organizarea internă grație cauzelor mecanice, biotice și mai ales chimice. În acest fel, prin structuri de cimentare selectivă și difuzie iau naștere trovanții.

Procesul de formare al trovanților este considerat ca făcând parte din diageneza timpurie (sindiageneză). În acest stadiu al evoluției sedimentare au loc transformări mai ales sub influența soluțiilor interstițiale. Datorită existenței fluidelor în spațiul interstițial — premisa fundamentală a transformărilor de natură chimică — apare procesul de cimentare. Pentru a explica apariția cimentului din spațiul poros, ciment ce joacă rol de liant al clastelor preexistente, se ține seama că: • sensul, viteza și modul de deplasare a fluidelor au fost controlate de gradienții de presiune și de diferențele de densitate; • cimentul s-a depus în sedimentul în curs de comprimare din soluții, al căror chimism a rezultat în urma interacțiunii locale dintre fluidul interstițial și clastele preexistente; • factorii care controlează formarea cimentului sunt: concentrația soluțiilor, pH-ul, Eh-ul, temperatura sistemului, presiunea geostatică și hidrostatică. Astfel, compoziția concrețiunilor indică compoziția fazei minerale disperse și condițiile mediului genetic (pH, Eh, prezența substanței organice), iar structura și textura concrețiunilor (masivă sau concentrică, micro- sau macrocristalină) reflectă condițiile de precipitare în spațiul sedimentului.

Cele două condiții esențiale de formare a trovanților sunt: • existența unor sedimente nisipoase și conservarea unei largi porozități, în ciuda compactării normale cauzate de presiune; • prezența concentrațiilor locale (cu distribuție neuniformă) — „segregații" — de minerale specifice, cu componenți secundari dispersați în roca gazdă (fluide carbonatice în nisipuri).

Relieful zonei a fost modelat antropic prin deschiderea carierei de nisip în versantul dealului, fără de care nici trovanții nu ar fi fost scoși la lumină din stratele de nisip. Principalul element geomorfologic este faleza înaltă de 30 m a carierei de nisip, situată în partea de est a rezervației. Încă o faleză, mai mică (5 m înălțime), se află în nordul rezervației, spre șosea. La baza acestora, sub nivelul șoselei, terenul este relativ plat, cu mici denivelări. În sudul rezervației se află Valea Nisipului.

• Limita nordică mulează traseul în curbă al D.N. 67 (Rm. Vâlcea – Costești – Horezu – Tg. Jiu – Drobeta Tr. Severin), între km 35+700 m și km 35+800 m. • Limita estică pornește din D.N. 67 (km 35+700 m), urmărește partea superioară a aflorimentului de nisip, de-a lungul lizierei pădurii de fag, până în firul pârâului Valea Nisipului. • Limita sudică este cursul sinuos al pârâului Valea Nisipului, pe o lungime de 140 m. • Limita vestică pornește din D.N. 67 (km 35+800 m) și urmărește gardul de împrejmuire care separă aria protejată de proprietatea particulară vecină.

Rezervația cuprinde un teren neproductiv, denivelat, și o carieră de nisip (afloriment) cu expunere vestică, situată în extravilanul Localității Costești, la baza Dealului Costești (Zlamene), adiacentă D.N. 67. Rezervația face parte din Trupul B, parcela înscrisă în cartea funciară nr. 148 a Comunei Costești, având nr. cadastral imobil 313. Parcela topografică a fost ridicată la scara 1:1.000 în anul 2005 și are o suprafață totală (inclusiv cariera) de 1,1 ha.