
Biserica Bolniţa – Bistriţa
Ansamblu monastic Bistrita - ctitoria Craioveasca
Prezentare
Despre Biserica Bolniţa – Bistriţa
Ctitorie a boierilor Craioveşti — banul Barbu şi fraţii săi Pârvu, Danciu şi Radu — mănăstirea Bistriţa datează din jurul anului 1490. Biserica actuală este construită în stil neogotic, cu dimensiuni generoase, având aspect de catedrală: o turlă mare, cilindrică pe naos, alte două mai mici, paralelipipedice, pe pronaos, o absidă flancată de două absidiole laterale şi două frontoane triunghiulare pe laturi. Interiorul impresionează prin mărime, iar catapeteasma în stil gotic, executată la Viena, contrariază ochiul deprins cu stilul bizantin.
Pictura, în ulei, a fost executată de Gheorghe Tătărescu în 1850 — realistă, monumentală, cu registre largi. La intrare se află portretele murale ale lui Barbu Craiovescu şi ale domnitorului Barbu Ştirbei (1855). În interior se găsește mormântul ctitorului.
Un element decorativ valoros este icoana cu şase feţe, pictată de un călugăr în 1833: pe o parte Iisus Hristos, Sfânta Maria şi Sfântul Ion, iar pe cealaltă mucenicii Vasile, Grigore şi Ioan.
În biserică se află moaştele Sfântului Grigore Decapolitul, adăpostite într-o raclă de argint dăruită de doamna Bălaşa, soţia domnitorului Constantin Şerban-Vodă, în anul 1656.
Galerie foto
În imagini
Descoperă și
