Speologie

Creasta calcaroasă a Masivului Buila-Vânturariţa, prin dispunerea ei pe direcţie SV-NE, a constituit şi constituie o barieră pentru râurile care adună apele de pe versanţii sudici ai Munţilor Căpăţânii. Râurile, nevoite să ocolească zona centrală, au reuşit să străpungă această barieră numai la cele două extremităţi: în partea de sud-vest râurile Bistriţa şi Costeşti şi-au săpat spectaculoase chei între care este cuprins Muntele Arnota, iar în partea de nord-est râurile Cheia şi Olăneşti au tăiat Cheile Comarnicelor (Cheile Recea sau Cheile Cheii), printre cele mai adânci şi mai sălbatice din ţară, prezentând pe o lungime de peste 1 km cascade, marmite, săritori, pereţi apropiaţi până la 2 m dar înalţi de peste 300 m şi respectiv Cheile Mânzului (Cheile Olăneştilor, Cheile Folea, Valea Rea sau Cheile Râului Sec).

În afara cheilor, formele exocarstice sunt reduse ca număr, varietate şi dimensiuni, datorită morfologiei barei de calcare. Dintre acestea ar fi de amintit câmpul de lapiezuri din Muntele Albu, cele câteva arcade naturale, dintre care Casa de Piatra de la Pătrunsa este cea mai cunoscută, hornurile de la Curmătura Builei, abruptul nord-vestic. Formele endocarstice sunt mult mai bine reprezentate, prin peste 100 de pesteri şi câteva avene. Masivul Buila-Vânturariţa reprezintă cel mai estic areal din Carpaţii Meridionali care adăposteşte faună troglobiontă. Pentru aceasta şi pentru faptul ca numărul speciilor troglobionte este destul de mare, importanţa biospeologică este foarte mare

.pestera-cu-lac.jpgpestera-laleaua-verde.jpgpestera-ursilor.jpg

Dintre peșterile din masiv, 10 sunt declarate arii protejate prin Legea 5/2000:

Peștera Liliecilor

Peştera se află pe versantul drept al Cheilor Bistriţei, la 630 m altitudine absolută şi la 80 m altitudine relativă, accesul fiind facilitat de o potecă amenajată cu balustrade, ce urcă din spatele mănăstirii Bistriţa...

Peștera Arnăuților

Se află în versantul drept al Cheilor Mânzului (Olăneşti), la circa 1000 m altitudine absolută şi 60 m diferenţă faţă de talvegul văii. Dezvoltarea peşterii este de 150 m şi are o deschidere mare (24/15 m), orientată nord-vest, observabilă de jos, amplasată pe un perete destul de abrupt...

Peștera Lacul Verde

Este situată în peretele vestic al Muntelui Stogşoare, la o altitudine absolută de circa 990 m şi relativă de 140 m faţă de talvegul văii râului Cheia, în versantul stâng al Ogaşului Ursului, un adevărat râu de grohotiş...

Peștera Pagodelor

Peştera este situată în peretele vestic al Muntelui Stogşoare, în peretele din dreapta al Ogaşului Ursului, la o altitudine relativă de 150 m faţă de talvegul văii Cheia...

Peștera din Cheile Comarnicelor (Munteanu Murgoci)

Se găseşte în Masivul Stogşoare, la circa 930 m altitudine absolută şi 30 m diferenţă faţă de talvegul Văii Cheia, în versantul stâng al cheilor.A fost cercetată şi descrisă încă din 1898 de către Gh. Munteanu-Murgoci....

Peștera Caprelor

Peștera Rac

Peștera Valea Bistrița

Peștera cu Perle

Peștera Clopot