25 martie 2021

oltenia.jpg

În data de 25 martie, Instituția Prefectului – județul Vâlcea, partener al Asociației Kogayon în cadrul proiectului de obținere a statutului de geoparc internațional UNESCO pentru Oltenia de sub Munte, a organizat o dezbatere cu reprezentanții autorităților locale, cu privire la oportunitatea acestui proiect. 

Concluzia generală a acestei întâlniri este de susținere a proiectului, atâta timp cât acesta nu impune nicio restricție pentru proprietățile, activitățile și proiectele de pe teritoriul viitorului geoparc internațional UNESCO Oltenia de sub Munte.

Ne-am bucurat că au participat la dezbatere și au apreciat-o drept bine-venită domnii deputați Laurentiu Cazan și Lazăr Ion Marian, domnii primari ai celor șase localități din viitorul geoparc: Daniel Băluță (Vaideeni), Nicolae Sărdărescu (Horezu), Toma Peștereanu (Costești), Puiu Banacu (Bărbătești), Gheorghe Dumbravă (Stoenești) și Sorin Vasilache (Băile Olănești); domnul Adrian Mihăilă, administrator public al județului, Consiliul Județean Vâlcea, domnul Vladimir Dumitrescu, director al Administrației P.N. Buila-Vânturarița - Romsilva.

Echipa proiectului Geoparcului Aspirant UNESCO Oltenia de sub Munte, alături de expertul UNESCO pentru geoparcuri Alexandru Andrasanu și de echipa Prefecturii au susținut cu argumente juridice și exemple că geoparcul internațional UNESCO nu este arie naturală protejată și nu impune restricții. Pentru a documenta lipsa restricțiilor menționate, Instituția Prefectului – județul Vâlcea va solicita și va aduce puncte de vedere oficiale de la autoritățile responsabile: Comisia Națională a României pentru UNESCO, Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO și Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate.

Geoparcul internațional UNESCO este o oportunitate de dezvoltare durabilă locală, bazată pe resursele locale şi realizată cu implicarea factorilor locali. 

Geoparcul internațional UNESCO este o recunoaştere internaţională a unui teritoriu de dezvoltare durabilă cu valori internaţionale.

Geoparcul internațional UNESCO creează un cadru de cooperare între actorii locali, dezvoltă parteneriate, propune proiecte comune şi îşi propune să fie un motor al dezvoltării teritoriului.

În cadrul proiectului s-au asociat până acum peste 50 de parteneri, din rândul autorităților publice, a societății civile, a sectorului privat și a mediului academic, care doresc dezvoltarea Olteniei de sub Munte prin promovarea și valorificarea durabilă a patrimoniului natural și cultural local, în folosul comunităților locale și vizitatorilor zonei.

Mulțumim pentru susținere și organizare domnului prefect Sebastian Fârtat.

oltenia.jpg