P.N. Buila-Vânturarița
Parcul Naţional Buila-Vânturariţa, sit al Reţelei Ecologice Europene Natura 2000 (SCI și SPA), a fost înfiinţat prin HG 2151/2004, ca urmare a studiilor și demersurilor Asociației Kogayon şi este administrat de către RNP Romsilva în parteneriat cu Asociaţia Kogayon.
Este situat în Judeţul Vâlcea, în sudul Munţilor Căpăţânii, pe teritoriul localităţilor Costeşti, Bărbăteşti şi Băile Olăneşti.
Este cel mai mic parc naţional din România, cu o suprafaţă de aproape 4500 ha.
Parcul cuprinde creasta calcaroasă liniară a Masivului Buila-Vânturariţa, cu o lungime de cca 14 km, dominată de cele două vârfuri care dau numele masivului: vârful Buila (1849 m) şi vârful Vânturariţa Mare (1885 m).
Masivul calcaros prezintă numeroase forme exocarstice (chei, doline, lapiezuri) şi endocarstice (peşteri şi avene), situri paleontologice, dar și păduri virgine și numeroase specii ocrotite ale florei şi faunei.
Un element de atracţie suplimentar al parcului îl constituie obiectivele cultural-istorice: mănăstiri, schituri, biserici, inclusiv rupestre, precum şi tradiţii, obiceiuri şi arhitectură tradiţională în satele de la poalele muntelui.