Geoparcul Internațional UNESCO Burren și Cliffs of Moher (Irlanda)
A fost înființat în 2011, la inițiativa administrației publice locale, care-l și administrează, împreună și cu suportul Institutului Geologic Irlandez și cu alți parteneri.
Are o suprafață de 53.000 ha și înglobează pe acest teritoriu cel mai mic dintre cele 6 parcuri naționale ale Irlandei (Parcul Național Burren - 1500 ha) și alte 20 principale geosituri din zona carstică modelată de ghețari, dar și foarte multe monumente istorice, unele datate ca fiind de acum 6000 de ani.
Cel mai cunoscut loc este Cliffs of Moher, faleza oceanică cea mai înaltă a Europei. Numai ea a ajuns să atragă anual 1,6 milioane vizitatori (în 2019), mai ales de când aici s-a amenajat un modern centru de vizitare al geopacului, integrat la propriu în peisaj.
În 2015, anul preluării sub egida UNESCO a Programului Global pentru Geoparcuri și a Rețelei Globale a Geoparcurilor, numărul vizitatorilor a crescut cu 14% iar anul următor creșterea a fost de 52%.
În 2014 s-a derulat un studiu interesant în zona geoparcului, care a analizat impactul economic al vizitării geoparcului de către vizitatori veniți cu curse de autobuz și autocarul. Acesta a arătat că 21.000 curse au adus în zonă 570.000 vizitatori (47% din totalul vizitatorilor în acel moment). Veniturile totale aduse de către aceștia în teritoriul geoparcului au fost de 6,9 milioane euro, ponderea cea mai mare având-o veniturile din servirea mesei (2,5 milioane euro) și din cazare (2,2 milioane euro). 52% dintre vizitatorii care vin cu autobuzul stau în zonă mai mult timp, între 5 și 13 zile și numai 12% vin pentru vizite de o singură zi. Industria transportului s-a dezvoltat și ea și s-au creat 235 noi locuri de muncă permanente numai în acest sector.
Înființarea geoparcului a fost un proiect al comunității, o oportunitate pentru dezvoltarea întregii zone, la care lucrează acum împreună, cu rezultate excelente, sectorul privat, societatea civilă, comunitatea locală și autoritățile locale.
Imaginile sunt de la o vizită de documentare din 2019.