Oltenia Culture
Oltenia de sub Munte înseamnă #patrimoniuCultural, pe care o să-l prezentăm și promovăm sub acest logo.
Oltenia de sub Munte înseamnă #patrimoniuCultural, pe care o să-l prezentăm și promovăm sub acest logo.
Oltenia de sub Munte înseamnă #patrimoniuNatural, pe care o să-l prezentăm și promovăm sub acest logo.
Proiect finanțat de Fondul Științescu Vâlcea.
Suntem bucuroşi să vă facem cunoscut faptul că astăzi a ajuns la noi prima parte a echipamentului de laborator care le va permite elevilor Şcolii Gimnaziale Ferigile Costeşti să descopere lumea vie la microscop.
În perioada 2-5 mai, am organizat un tur de explorare fotografică a teritoriului geoparcului, în special a Parcului Național Buila-Vânturarița și Costeștiului, dar și a Stoeneștiului și Horezului.
Scopul a fost documentarea fotografică a geodiversității, biodiversității și patrimoniului cultural local, pentru promovarea zonei.
În 14 Octombrie am prezentat și discutat despre proiectul Geoparcului aspirant UNESCO Oltenia de sub Munte, în cadrul Fotogeografica,
Vizita Bioregions Weaving Labs
Săptămâna aceasta am fost vizitați de parteneri din Olanda, Belgia și Marea Britanie. Suntem bucuroși că facem parte dintr-un consorțiu european format din organizații, universități și institute care își propun să găsească împreună soluții de regenerare socială, economică și ecologică a 10 teritorii din 10 țări.
Expoziția Poveștile pământului
Trovanții, dinozaurii, mamuții, coralii și fosilele marine, rocile vulcanice, chihlimbarul, argilele și alte roci vă așteaptă să vă spună poveștile lor din cele 4 teritorii ale geoparcurilor.
Expoziția Poveștile Pământului este la Rm. Vâlcea, la Galeria Cozia 2, de azi și până în 10 martie.
Rezultate sondaj opinie
Vă prezentăm rezultatele chestionarului despre Oltenia de sub Munte (https://www.survio.com/survey/d/X4H9A7Y2W4L6H2Y1Bf), adresat comunităților locale și vizitatorilor, pe care l-am lansat în urmă cu 15 zile.
Prima întâlnire a Bioregions Weaving Labs European Program
Astăzi a avut loc prima sesiune de prezentare a programului european BioRegional Weaving Labs, din care face parte și Proiectul Geoparcului Oltenia de sub Munte, alături de alte 3 inițiative din Irlanda, Marea Britanie și Suedia.
Oltenia de sub Munte – partener în Bioregions Weaving Labs European Program
Sărbătorile vin cu vești bune și cu optimism pentru Geoparcul Oltenia de sub Munte.
Proiectul nostru a fost acceptat să facă parte dintr-un program european, alături de alte 3 inițiative din Irlanda, Marea Britanie și Suedia și altele care se vor alătura anul următor.