Peștera Arnăuților
Se află în versantul drept al Cheilor Mânzului (Olăneşti), la circa 1000 m altitudine absolută şi 60 m diferenţă faţă de talvegul văii. Dezvoltarea peşterii este de 150 m şi are o deschidere mare (24/15 m), orientată nord-vest, observabilă de jos, amplasată pe un perete destul de abrupt. Pentru vizitare nu este nevoie de echipament special, ci doar de mijloace de iluminare. (C. Goran, 1983)
Este alcătuită dintr-un culoar dezvoltat aproape în linie dreaptă, ascendent iniţial, apoi orizontal, mai larg la început şi îngustat spre fund prin coborârea tavanului. Prezintă doar un mic diverticul lateral înspre deschidere, în peretele stâng. În prima parte culoarul este dezvoltat pe o suprafaţă de strat, apoi pe o diaclază cu profil de triunghi echilateral.
Pereţii au puţine formaţiuni concreţionare, doar în partea terminală a culoarului, iar pe podea există doar câteva mici domuri, în rest fiind acoperită cu mult material clastic şi praf de argilă de decalcifiere şi de mondmilch.
Este o peşteră rece (6° C în aer şi 5,5° C în apă, în iulie 1966), destul de umedă în porţiunea finală, unde se pot găsi şi câteva bazinete cu apă, şi lipsită de curenţi de aer.
Din punct de vedere faunistic peştera este săracă, cu puţine resurse trofice. Ca elemente strict cavernicole s-au descoperit aici două specii de miriapode diplopode (Dacosoma motasi) şi chilopode (Lithobius decapolitus), ambele reprezentate prin foarte puţini indivizi.
Împreună cu Peştera cu Lapte şi cu peşterile din Cheile Cheii, formează nucleul de peşteri cel mai estic din Carpaţii Meridionali în care se gaseşte faună troglobiontă.